Bine ati venit la Cabinetul Dr. VOICU

Program de Lucru : Luni - Vineri > 8.00 - 18.00
  Contact : +4.0722.684.735

femeie in oglinda

Oglindă, oglinjoară… Despre rivalitatea dintre femei

Poveste despre Alba-ca-Zăpada şi cei şapte pitici, care trăiau după cei şapte munţi, ne este cunoscută la toţi din copilăria noastră, ba chiar şi copii din zilele noastre cresc cu această poveste. Pentru ei povestea este captivantă, se întâmplă multe în ea. Şi o serie de simboluri clare îi ajută să înţeleagă uşor mesajele.

Şi această poveste a fost, ca şi multe altele, reinterpretată în ultima vreme de către psihologi şi psihanalişti. Pentru psihiatrul Bruno Bettelheim, care caută în poveştile cunoscute în toată lumea modele arhetipice, conflicte primare în sufletul omului, şi care a scris multe lucruri demne de luat în considerare, povestea Albei-ca-Zăpada reprezintă istoria unui proces de maturizare prin care trebuie să treacă orice fată la despărţirea de casa părintească. În mod natural Alba-ca-Zăpada este centrul tuturor interpretărilor. Dar pe lângă ea şi „regina cea rea” captează atenţia analiştilor.

Pentru Bettelheim ea întruchipează un părinte care a eşuat în a-şi exercita rolul – acela de a proteja copilul, de a-i oferi atenţie şi dragoste – şi care de aceea se consumă în dragoste exagerată de sine şi în gelozie. Pentru el modelul de bază este clar: „regina care este fixată într-un narcisism primitiv este o persoană care nu poate avea cu nimeni o relaţie pozitivă şi cu care nimeni nu se poate identifica.” Seifert vede regina puţin diferit: pentru el, ea simbolizează dorinţa de a păstra ceea ce este obişnuit şi de a suprima noul înspăimântător – chiar şi prin forţă: „ea întreabă oglinda de fiecare dată, chiar dacă o face într-o formă specială de auto-contemplare. Ea doar caută dovada faptului că este cea mai frumoasă, că este în ordine în orice privinţă. Dar ce îi relevă oglinda cu timpul? ceva nou, cu care va trebui să se confrunte în viitor.”

Toate aceste analize psihanalitice dau impresia – pe cât de interesante şi adânci sunt – că ceva foarte important a fost trecut cu vederea. Ceva, ce chiar în poveste era limpede, dar care a dispărut în spatele acestor analize, precum celebra pădure pe care n-o mai vezi de atâţia copaci.

Dacă povestea ar fi fost o întâmplare adevărată pe care am fi citit-o în ziar, atunci probabil că ne-am fi ocupat mult mai puţin de victimă – de Alba-ca-Zăpada – ci mai mult de făptaş, de „regina cea rea”. Ce persoană trebuie să fi fost? Din ce considerente îi dorea moartea Albei-ca-Zăpada? De ce oare a petrecut atâta timp întrebând oglinda cine este cea mai frumoasă din ţară?

Este oare o psihopată, îndrăgostită dintr-un „narcisism bolnăvicios” în propria-i imagine încât nu mai poate accepta altceva frumos pe lângă ea? De ce nu-i ajunge să fie regină şi frumoasă? Nu, ea trebuie să fie cea mai frumoasă din toată ţara! Haideţi să privim povestea ca pe un reportaj.

La puţin timp după ce prima soţie a regelui şi mama Albei-ca-Zăpada moare odată cu naştere acesteia, regele îşi găseşte o altă soţie. În mod edificator aceasta nu are nume ci întră în istorie ca „regina cea rea”. Este greu să o definim ca cea fără-de-nume – ori ea nu trebuie să ne anime doar la a o identifica. Totuşi: cine nu are un nume clar poate pe de-altă parte să poarte orice alt nume, fiind astfel locţiitorul tuturora; în acest caz, al tuturor „femeilor rele”, al „reginelor”, al tuturor „frumoaselor din toată ţara”. Poate chiar al tuturor femeilor…

De ce o ia regele de soţie tocmai pe ea? Nu se spune în poveste că ar iubi-o. Nici nu se nasc alţi copii (ca de exemplu un moştenitor) din căsnicia aceasta. Nicăieri nu se aminteşte că prin mariaj s-a fi extins regatul, iar regele nici nu a câştigat aliaţi importanţi odată cu rudele celei de-a doua soţii. Regele nu alege deci această femeie pentru ca ea să-i ofere (alţi) moştenitori, ori pentru că ar aduce trăsături de caracter speciale sau o creştere a puterii sale. El o alege exclusiv pentru că este frumoasă – „cea mai frumoasă din toată ţara”. Doamna regină devine proprietatea lui, iar regele desigur nu se poate mulţumi decât cu cele mai frumoase posesii.

Regina fără-de-nume ştie evident că frumuseţea este singurul ei avantaj, singurul lucru datorită căruia a primit şansa de a ajunge în poziţia de regină. Fără frumuseţe, şi anume fără o frumuseţe deosebită, ea nu este nimic. Cel puţi aşa crede ea pentru că frumuseţea este singura valoare care i se recunoaşte. Nu este deci de mirare că îşi protejează această valoare cu gelozie şi se asigură de ea aşezându-se în fiecare zi în faţa oglinzii!

Frumuseţea feminină este, şi asta o ştie şi regina, trecătoare. În timp ce fiica ei vitregă Alba-ca-Zăpada devine o femeie încântătoare, anii nu trec peste regină fără să lase urme. Speriată caută în oglindă dacă nu cumva se văd riduri, primele semne de îmbătrânire, de pieire a frumuseţii sale, a singurii ei valori. Dar oglinda o poate linişti, încă. Până când într-o zi răspunde: ea ar fi frumoasă, este drept, dar Alba-ca-Zăpada ar fi de o mie de ori mai frumoasă decât ea.

Atunci regina decide să nu mai accepte nici un risc. Prea mult se află în joc: faima ei (în cel mai adevărat sens al cuvântului), poziţia ei, singura ei valoare. De aceea se gândeşte cum să o înlăture pe rivala ei care îi pune în pericol titlul de „Miss ţara-poveştilor”.

Când Alb-ca-Zăpada este trimisă în pădure cu un vânător pentru a fi ucisă ea nu este decât un copil, în cel mai bun caz o fată ajunsă la vârsta pubertăţii. Nu înţelege încă ce motive stau în spatele ciudei, a geloziei şi a urii mamei sale vitrege. Cu toate că este o fire deschisă şi voioasă, ea nu a reuşit niciodată să câştige simpatia mamei vitrege, dimpotrivă: Simpatia crescândă de care se bucura fata o înfricoşa din ce în ce mai mult pe regină.

Şi Albei-ca-Zăpada îi este frică de mama ei vitregă. Două fiinţe feminine care se întâlnesc în teamă au mari greutăţi să construiască o relaţie suportabilă – mai ales dacă destinele celor două se întrepătrund. Copilul Alba-ca-Zăpada ar fi fost complet suprasolicitat dacă ar fi trebuit să reacţioneze cu dragoste la ura reginei. Şi chiar regina era suprasolicitată: ea fusese crescută astfel încât să vadă în orice altă femeie o rivală (mai ales dacă aceasta era la o vârstă înfloritoare).

Ce-ar fi dacă Alba-ca-Zăpada şi regina ar putea să se elibereze din cătuşele fricii unei faţă de cealaltă şi să se împrietenească? Povestea nu s-ar fi scris niciodată dacă era aşa.

Comentarii

comentarii