Bine ati venit la Cabinetul Dr. VOICU

Program de Lucru : Luni - Vineri > 8.00 - 18.00
  Contact : +4.0722.684.735

Chirurgia mameloanelor

Chirurgia estetică a mameloanelor

Îmbunătăţirea aspectului mameloanelor presupune o procedură de chirurgie plastică prin intermediul căreia sunt modificate dimensiunea şi/sau aspectul mameloanelor. Aceasta poate fi efectuată atât la femei, cât şi la bărbaţi, iar popularitatea sa pare a fi în creştere. Există mai multe tipuri de chirurgie a mameloanelor, printre care se numără reducerea, reconstrucţia şi augumentarea mameloanelor, precum şi refacerea mameloanelor. Intervenţiile chirurgicale la nivelul mameloanelor pot avea drept scop, de asemenea, reducerea dimensiunii areolelor (suprafeţele pigmentate din jurul mameloanelor).

Această intervenţie se efectuează în general în timpul sau ulterior augumentării mamare sau al liftingului mamar. Dacă nu sunteţi mulţumită de aspectul mameloanelor dumneavoastră, programaţi o consultaţie la Dr. Voicu pentru a discuta problemele care vă preocupă. După un examen amănunţit, Dr. Voicu vă va ajuta să decideţi, dacă este cazul, cu privire la intervenţia chirurgicală la nivelul mameloanelor care vi se potriveşte cel mai bine.

Cei mai buni candidaţi pentru chirurgia mameloanelor includ persoane care prezintă:

  • mameloane asimetrice
  • mameloane inversate sau înfundate
  • mameloane mărite
  • areole mărite sau umflate.

 

 

Procedura chirurgicală aplicată în cazul chirurgiei mameloanelor

Această intervenţie chirurgicală se efectueaza intr-o clinica acreditata. Durata intervenţiei este de aproximativ o oră. Dacă nu este asociată cu o altă procedură, aceasta poate fi realizată sub anestezie locală. În mod normal, vă veţi întoarce acasă în aceeaşi zi.

Elementele specifice ale intervenţiei chirurgicale la nivelul mameloanelor vor depinde de aspectul care trebuie corectat la mameloanele sau la areolele dumneavoastră.

În general, se practică o incizie în mamelon sau în areolă. În cazul în care sunteţi supusa unei intervenţii chirurgicale pentru corectarea unui mamelon mărit, este posibil să fie necesar să se elimine ţesut excedentar. Chirurgia de reducere a mameloanelor poate reduce lungimea sau lăţimea mameloanelor sau poate reduce ambele dimensiuni menţionate.

În cazul în care chirurgia mameloanelor este efectuată pentru repararea unui mamelon inversat, chirurgul poate practica o incizie lângă baza mamelonului, pe suprafaţa areolei. Din acest loc, acesta va ridica mamelonul şi ţesutul areolar şi le va repoziţiona.

După chirurgia estetică a mameloanelor

Procesul de recuperare după această intervenţie chirurgicală va depinde de amploarea intervenţiei, însă în general este scurt.

Este posibil să apară edeme şi vanatai. Pentru reducerea edemelor se aplică bandaje, iar orice disconfort dispare în general după câteva zile. Durerea postchirurgicală este în general tratată cu analgezice.

După operaţie, este posibil să experimentaţi hipersensibilitate la nivelul sânilor, însă această reacţie este de obicei temporară. Urmaţi instrucţiunile chirurgului cu privire la momentul în care vă veţi putea relua activităţile normale şi solicitante, inclusiv raporturile sexuale. Rezultatele estetice depline ale acestei proceduri pot apărea abia după câteva luni. Aveţi răbdare.

Este important să reţineţi că, dacă intenţionaţi să alăptaţi în viitor, trebuie să îl informati pe Dr. Voicu întrucât anumite intervenţii chirurgicale la nivelul mameloanelor pot afecta capacitatea de a alăpta.

 

Aceasta prezentare are un caracter informativ si nu poate inlocui o consultatie personalizata