Bine ati venit la Cabinetul Dr. VOICU

Program de Lucru : Luni - Vineri > 8.00 - 18.00
  Contact : +4.0722.684.735

femeie in pantaloni

Frumuseţea feminină şi cea masculină din punct de vedere istoric 12: emanciparea

Feministe britanice şi americane – cele care luptau pentru introducerea dreptului de vot şi pentru femei – trebuiau să recunoască faptul că se vorbea mai puţin despre solicitările lor cât despre obrăznicia de a se arăta în pantaloni în public. Pantalonul ca simbol a libertăţii de mişcare a femeii şi ca veşnică piatră de moară a urmărit (şi împiedicat) întreaga mişcare feministă de la începuturile ei în sec. 19. până la reînvierea ei în anii 70 ai secolului acestuia.

Ce are pantalonul – sau mai degrabă fusta – comun cu idealul estetic feminin? Mult mai mult decât ar părea la prima vedere. În primul rând pantalonii oferă o mai mare libertate de mişcare la mers, la urcatul scărilor, la alergat, la sărit, la aplecat, la lucru – libertate pe care nici o fustă nu o oferă, cât de comodă ar fi. Pantalonii oferă celui/celei care îi poartă siguranţă (persoana poate fugi mai repede sau se poate apăra mai bine). Şi pantalonii mai semnalizează o mai mare libertate sexuală şi economică: o femeie în pantaloni se poate purta „ca un bărbat”, poate îndeplini munci „bărbăteşti” (şi poate câştiga mult mai bine astfel) putând să-şi aleagă singură partenerii.

În al doilea rând, pantalonii influenţează conştiinţa femeii asupra trupului lor. Femei care poartă pantaloni se pot mişca mai liber şi pot face paşii mai mari, dar ele devin mult mai conştiente de burta, de fese, de şoldurile şi de coapsele lor. Asta le arată că sunt femei şi nu bărbaţi cu bazinul îngust. Pantalonii strâmţi le accentuează formele şi poate că le fac nefericite cu fiecare gram de grăsime pe care cred că îl au.

Pantalonii ne pricinuiesc şi cea mai nouă „boală feminină”: aşa numitul sindrom „Venus”. De fapt este vorba de formele feminine cu care ne-a înzestrat natura din motive bine întemeiate. De şoldurile noastre mai rotunde, de ţesut conjunctiv coapselor noastre structurat altfel, de burta şi de fesele mai grăsuţe. Venus, zeiţa romană a dragostei, este deci simbolul frumuseţii, al dorinţei, venerat de pictori şi sculptori în operele lor.

Chiar dacă femeile au trebuit să se supună sute şi mii de ani unui ideal feminin mult prea pasiv, prea graţios, prea umil, prea încorsetat – aveau totuşi voie (şi trebuiau) să arate că sunt femei. Acum li se spune că formele feminine din trecut nu mai corespund estetic vremurilor noastre. Astăzi, unei femei „adevărate” i se atribuie caracteristici androgine (preluate de la bărbat). Femeile moderne tot nu au voie să aibă păr prin anumite locuri, o faţă prea tăioasă, un nas proeminent, o structură scheletică prea masivă sau o înălţime prea mare. Dar ar trebui să aibă un bazin băieţos, mai îngust, o burtă dreaptă, un „fund sexy”, picioare lungi şi coapse subţiri – ca un bărbat frumuşel. (conform pregnanţei fetişismului pentru sâni, aceştia pot fi mari sau mici dar tari, în nici un caz mari şi atârnând.) astfel de femei arată „bine” şi în pantaloni strâmţi. (VA URMA)

Vezi si celelalte capitole

Comentarii

comentarii